Sistemul de învățământ românesc: imperfecțiuni sau un neajuns total?

Ryanna Geru

În acest blog, Asociația Vâlceană a Elevilor, își propune să discute despre un subiect foarte controversat atât în rândul părinților cât și în rândul adolescenților, și anume programa școlară în învățământul liceal.

Ca elev reprezentant, subiectul de față a fost unul dezbătut în variate circumstanțe la care am luat parte, prin intermediul AVE, întrucât, în esență, noi, ca asociație, suntem vocea elevilor și ne dorim să îmbunătățim educația pe cât de mult posibil.
Așadar, mi-am propus ca astăzi, atât ca simplu elev reprezentant, cât și ca elev care „beneficiază” de sistemul de învățământ românesc, să îmi exprim opinia despre această programă și să propun câteva soluții pentru problemele pe care eu personal le-am identificat. 
Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare și de o controversă maximă, care a fost atât lăudat, cât și criticat de beneficiarii direcți și indirecți ai acestuia, respectiv elevii și familiile lor. Astfel, programa școlară utilizată la ora actuală este una învechită, anacronică, ce nu mai ține pasul cu anumite subiecte de actualitate, cu ceea ce se întâmplă în prezent în România.

Din punctul meu de vedere, aceasta este foarte stufoasă și întortocheată, încurajează "tocitul" și nu permite copiilor să-și selecteze materiile de care au nevoie, de care sunt interesați și pasionați, obligându-i să își petreacă mare parte din timp cu informații pe care cel mai probabil nu le vor folosi niciodată în plan practic. Acest fapt duce la o mare greșeală: elevii ajung să deteste învățatul pentru școală, ca mai apoi, la finalul celor doisprezece ani de învățământ, să se focuseze intens doar pe trei - patru materii pentru a reuși să obțină o notă bună la examenul debacalaureat, în multe cazuri fără niciun interes personal, pierzând din vedere restul subiectelor școlare, atât cele care la un moment dat reprezentau o pasiune, cât și pe celelalte.
Nu spun că materia de bac este inutilă, dar consider că ar trebui actualizată la vremea în care ne aflăm, la contextul actual, și poate chiar îndreptată spre viitor, în loc de trecut. Spre exemplu, la limba română, în liceu, elevii învață cuvânt cu cuvânt numeroase pagini despre operele marilor autori români din trecut, în care sunt analizate titlul, tema, viziunea, tocind cuvânt cu cuvânt părerea unui critic despre opera respectivă, însușindu-și inconștient și implicit opinia unei alte persoane în loc să fie încurajați să și-o formeze pe a lor, lucru care în viața de zi cu zi, este, să fim sinceri, destul de inutil. Pe de altă parte, subiecte precum gramatica și exprimarea, care sunt esențiale pentru un om, mai ales în contextul în care rata de analfabetism funcțional este de 40,8% (statistică realizată în 2018), respectiv aproape dublă în comparație cu media Uniunii
Europene(22%), sunt considerate mai puțin importante, și li se oferă mai puțină atenție. Cu aceste date în față, mă întreb: dacă nu știi să vorbești corect, darămite să scrii, dacă nu știi să-ți exprimi opinia în mod coerent, indiferent
de subiect, cum te poți descurca? Cum poți face față societății?
     
Un alt aspect care îmi conferă neliniște la programa școlară din cadrul materiei limba și literatura română este faptul că elevul nu își poate alege operele pe care să le studieze, iar toate opțiunile prezintă subiecte și concepte care în mare parte nu mai țin de realitatea actuală. De ce să citesc o carte în care personajul principal își abuzează soția, o înșeală sau este materialist, când aș putea să citesc o carte unde învăț să lupt pentru ceea ce îmi doresc, învăț să nu renunț la visurile mele atunci când lucruruile devin complicate și cum să îmi descopăr pasiunile? Unde este plăcere în a fi obligat să studiezi o operă în care este evidențiată violența și patima banilor?
Consider că este necesar și absolut esențial să se pună mai mult accent pe materii de importanță vitală, precum educația financiară, educația sexuală, educația civică și educația antreprenorială. Adolescenții de azi sunt și adulții de mâine, cei care, la un moment dat, vor ține țara pe umeri, astfel că fiecare copil în parte trebuie să fie capabil și trebuie să fie pregătit să se descurce în viață după susținerea examenului, contrar ideii eronate că poate fi adus în ochiul societății ca un pui aruncat din cuib atunci când învață să zboare, fără niciun fel de așteptări cu privire la ce urmează. Absența acestor materii este foarte des întâlnită în unitățile de învățământ din România, iar dacă se întâmplă ca unele dintre aceste materii să existe cu adevărat în școli, sunt predate superficial, pentru a putea fi trecute pe hârtie, tăiate de pe listă.
De asemenea, în opinia mea, ar fi de folos pentru toți copiii o materie în care să învețe cum să acorde primul ajutor, deoarece accidente se întâmplă la tot pasul, iar România este o țară cu un grad de neglijență aparte, mai presus de cuvinte. Astfel, un copil pregătit să acorde primul ajutor ar putea face diferența, atât pentru el însuși cât și pentru cei din jurul său, iar ideea că a putut contribui la salvarea unei vieți îi poate da o satisfacție imensă și un boost de încredere în propriile forțe.

Cu tot ce am menționat până acum, programa școlară trebuie să țină cont de faptul că timpul fiecăruia este prețios, important și trebuie folosit eficient, indiferent de vârstă. Cele aproximativ 32 de ore pe care un elev de liceu le petrece într-o săptămână, numai în cadrul orelor școlare, fără a aduna cele acordate studiului individual și temelor pentru acasă, sunt dovada clară că nu se respectă acest lucru. Adolescenții sunt, la fel ca și oricine altcineva, ființe cu nevoi, astfel că este absolut necesar să existe timp alocat familiei, relațiilor externe cu prietenii, dezvoltării personale, igienei ș.a.m.d. . Așadar, o soluție ar fi reducerea temelor și orelor, astfel încât să existe loc și pentru umanitate.
Nu în ultimul rând, în prezent, o parte din sistemul de învățământ se bazează în totalitate pe ore suplimentare, respectiv meditații, care ar trebui de fapt descurajate. Acestea ocupă mult timp, programul fiind deja aglomerat, și necesită bani pe care mulți nu își permit să îi ofere, bani care ar aduce mai mult folos dacă ar fi investiți în dezvoltarea
pe alte planuri. Sunt de părere că meditații ar trebui să existe doar pentru studii suplimentare, și nu pentru reluarea sau chiar predarea materiei care ar trebui să fie predată în clasă. În acest context, singura metodă de rezolvare pe care o pot identifica ar fi ca toți profesorii din România să fie trecuți printr-o reevaluare, întrucât o parte din ei dau dovadă de neprofesionalism atât față de elevi, cât și față de familiile acestora, și uneori chiar ajung să se folosească de metode precum favoritismul, discriminarea, și multe altele, contribuind la transformarea sălii de clasă într-un teren minat, într-un mediu în care elevii nu se simt confortabil și nu pot să învețe în siguranță.

În încheiere, pot spune că, din punctul meu de vedere sistemul de învățământ românesc este unul extrem de defectuos. Astfel, există o întreagă varietate de schimbări, una mai urgentă decât celelalte, care trebuie realizate, în ceea ce presupune timpul petrecut la școală, ce se studiază și nu numai. Din păcate, aceste schimbări se pot face doar atunci când conducerea va prezenta un interes axat pe nevoile elevilor, nu pe cele personale, un ideal care este greu de atins. Până atunci, AVE va continua lupta cu sistemul pentru drepturile elevilor și pentru schimbarea de care educația are nevoie astfel încât să fie una benefică și axată spre viitor, în locul trecutului.

Aveți încredere în noi și nu uitați:
AVE începe schimbarea!