Iubirea pentru educație

Dariana Popa

Privind în urmă, realizez cât de repede au trecut anii din primară, generală, liceu... Cât de fericită eram să vin la școală și să îmi revăd profesorii și colegii, să dezbat subiecte de parcă dețineam toată puterea din lume. Susțineam cu ardoare ideea că, dacă vrem, putem schimba lucrurile de pe azi pe mâine și că orice ură, minciună, act de egoism se vor pierde în uitarea unor vremuri pe care copiii noștri nu vor trebui să le traiască. Asta era ideea mea, un simplu elev ce își imagina că totul este posibil. Este dureros să mă uit la ce am fost înainte de a intra în asociație și să mă compar cu vechea mea versiune, pentru că îmi imaginam că totul este normal. Este normal să se țipe la tine că nu știi un exercițiu sau că vii cu aceleași haine de ieri. Este normal să nu pui întrebări la clasă dacă nu știi. Și mă înjunghie gândul că acest „normal” ar rămâne...


A fi reprezentant nu e deloc ușor. Este o luptă atât exterioară: pentru copiii ce nu pot ajunge la școală, neavând transport, pentru copiii ce nu primesc burse sau care sunt abuzați de către profesori, pentru copiii ce nu și-au găsit încă vocea proprie, puterea de care orice om are nevoie în viață, cât și interioară, întotdeauna aflându-te la mijloc și încercând să faci dreptate, întotdeauna îndoindu-te de puterea pe care tu, ca elev, o ai.


Mereu m-am întrebat ce aș face dacă aș fi în locul acelor copii, să îmi fie teamă să merg la școală, rușine să răspund... aceste întrebări nu ar fi trebuit să mi le pun eu. Nu ar fi trebuit eu să fiu cea care se gândește la binele copiilor. Eu ar fi trebuit să mă laud, să le spun că sunt mândră că am parte de o educație corectă, dreaptă, pe care nu aș da-o la schimb cu nimic. Însă cea mai mare problemă pe care am văzut-o la nivel național este căutarea vinovatului, mereu arătând cu degetul spre altcineva și, totuși, la sfârșitul zilei nu primesc acel sentiment de siguranță pe care ar fi trebuit să mi-l ofere cei ce au o funcție în domeniu, cei ce acum ne privesc cum luptăm, obosiți de la atâta țipat și atâta explicat că noi contăm. Noi suntem viitorul și merităm mai mult decât iluzia că totul este perfect.


A fi reprezentant înseamnă a iubi oamenii, a pune preț pe ceea ce își doresc ei în viață, a le da aripi și, în același timp, a-i privi cum zboară zâmbind spre visurile lor.


A fi reprezentant înseamnă a nu te da bătut, a nu renunța când apar piedici minore sau majore, a-ți lua toată puterea în dinți și a munci alături de alți oameni care au aceeași dorință ca tine, același neobosit spirit de dreptate.

A fi reprezentant înseamnă a face parte dintr-o echipă. Nu ești și nu vei fi niciodată singur. Ne sprijinim unii pe alții ca să îi putem sprijinii pe restul. Ne luăm energia din rezultate și îmbrățișări lungi, pentru că... suferi atunci când vezi ore întregi de muncă ignorate, săptămâni întregi de drumuri în instanță și ani întregi de neglijență pentru elevi.


Educația înseamnă mai mult decât a merge la școală și a asista la cursuri. Educația înseamnă cunoaștere, dezvoltare, curajul de a ieși în societate și de a nu greși. Desigur, eșecul este perceput ca fiind o notă proastă, ceea ce e total incorect. A greși la școală îți dă libertatea de a încerca din nou, de a-ți pune țintele mai sus, de a-ți urma visurile și de a te încrede în adulții ce sunt acolo și te sprijină, ghidându-te în așa fel încât să îți atingi potențialul. Nu e vorba de concurență, ci de recunoaștere. Nu e vorba de validare, ci de apreciere.


Privind în ansamblu, lumea în general, nicăieri nu este perfect, și înțeleg asta. Ce nu înțeleg este cât de greu poate să fie să îți peste cu adevărat de ceea ce faci pentru cine faci. Nu poți să stai, să vezi cum interesul copiilor scade pentru educație și să nu faci nimic. Nu poți să taci atunci cand un copil îți zice că nu poate. Nu poți să trăiești cu adevărat atunci când copiii contează pe tine și tu doar îi ignori.


Iubesc școala, și nu pentru sistemul în care se află acum. Iubesc copiii ce vin și se așează în bănci, dându-și interesul pentru a deveni mai buni. Iubesc școala, pentru că acolo mi-am creat amintiri, acolo mi-am făcut prieteni pe viață, acolo am învățat că nimic nu e permanent și că pot să-mi depășesc așteptările proprii, acolo am crescut, nu doar cu mintea, dar și cu sufletul.


Însă mi-aș fi dorit ca și cei din conducere să iubească școala...


Aveți încredere în noi și nu uitați  : AVE începe schimbarea !