Alege azi viitorul de mâine!

Bianca Iorga

Îți va plăti părerea celorlalți salariul când te vei angaja? Îți vor aduce vorbele negative ale celor din jur rezultate bune la școală?
Răspunsul este evident nu, iar asta deoarece tu ești singura persoană pe care trebuie să te bazezi.
Lumea are mereu ceva de spus, oricât de bunt consideri că ești. Asta implică și diversele opinii legate de ceea ce ar trebui să faci pe viitor. Spre exemplu: îți dorești de când erai mic să devii bucătar, însă familia și prietenii te descurajează spunând că trebuie să îți alegi altă meserie mai bună și că șansele să ai succes în domeniu sunt slabe. În acest caz, mulți renunță din păcate la ceea ce își propun să studieze, din cauza faptului că încep să nu mai creadă în ei. Dar dacă stăm puțin să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă? Da, poate că șansele ar fi mici, dar asta nu înseamnă că nu sunt acolo. De ce să renunți la ceva la care ai visat dintotdeauna doar pentru că anumite persoane nu sunt de acord cu asta? De ce să nu încerci să te dedici și mai mult pentru a le arăta că au greșit și că ai devenit cel mai de succes avocat? Să ai un scop și obiective în viață este, consider eu, esențial. Atâta vreme cât nu te abați de la drum și continui să faci ce trebuie pentru a ajunge acolo unde îți propui, poți deveni orice îți dorești. Este vorba doar de perseverență și dedicare. Nimeni nu a ajuns de succes din prima, multă lume s-a confruntat cu păreri negative, obstacole, momente în care au simțit că nu are rost, însă diferența dintre ei și cei care s-au dat bătuți este aceea că nu au încetat să creadă în propria lor persoană, iar asta înseamnă mult mai mult decât consideri. Atunci când începi să-ți acorzi mai mult timp pentru tine, totul începe să se schimbe. Degeaba cred oamenii în tine și te susțin, dacă tu pornești de la început cu o părere proastă despre tine și nu ai încredere în propriile tale forțe. Dar aici intervin mulți factori, între persoane și încrederea lor. Omenii din jurul tău te pot influența fără să-ți dai seama. “Nu sta să mai înveți, doar nu ești ca tocilarii ăia”, “Cum să citești cărțile pentru școală, nu ai ce face?”, “Tu chiar ai stat să înveți acasă?”. Multe persoane încep să se gândească că poate ele sunt problema, că trebuie să înceteze să se dedice pentru școală ca să fie acceptate în grupul de prieteni. Toate acestea  până când se ajunge în punctul "decisiv" și anume Examenul de Bacalaureat, din acel moment trebuie să-ți alegi facultatea și ce vei face pe viitor și realizezi că ar fi fost mai bine să asculți de tine în loc să asculți de ceilalți, pentru că acum ai prea mult de recuperat și nu faci față presiunii. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să stai toată ziua închis în casă ca să înveți și să nu mai ieși deloc pe afară cu prietenii, o dată în viață ești adolescent și e păcat să nu profiți să te și distrezi și să socializezi. Astfel, să încerci să găsești un echilibru între cele două este cel mai bun lucru pe care îl poți face.

Aveți încredere în noi și nu uitați:
AVE începe schimbarea!