Comunismul
și învățământul

Alessia Văduva

Cu o tradiţie îndelungată şi rezultate deosebite în perioada interbelică, învăţământul românesc a suferit un şoc în momentul instaurării comunismului în România. Timpul a arătat că modelul sovietic a fost un eşec dureros, iar din deceniul şase al secolului trecut a revenit la tradiţie. Rămân însă adevăruri care nu prea se spun, pentru că nu prea arată bine, învăţământul românesc a cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada de după 1945. Performanţele  învăţământului în  omunism rămân de discutat dar, cu siguranţă, sunt exponenţiale faţă de perioada precedentă.
La nivelul ţării pot fi remarcate câteva caracteristici ale învăţământului, pozitive şi negative, din care o să amintim câteva: dezvoltarea fără precedent a infrastructurii şcolare; reducerea şi apoi eradicarea fenomenului de analfabetism; şcoala-instrument de îndoctrinare a generaţiilor tinere cu ideologia PCR; uniformizarea personalităţii prin sistemul de educaţie socialist; folosirea elevilor şi cadrelor didactice la muncile agricole etc.

Potrivit unui studiu al Fundaţiei SOROS, aproape jumătate dintre adolescenţii români, născuţi şi crescuţi după căderea regimului comunist, cred că perioada comunistă a fost mai bună decât cea actuală. Două treimi spun că în timpul comunismului era mai bine
în ceea ce priveşte respectul faţă de lege. Ne referim la aceeaşi tineri care se arată nemulţumiţi şi neîncrezători în democraţie şi economie de piaţă şi care nu resping ideea unui lider autoritar. Cercetare Fundaţiei SOROS ne arată că într-o măsură destul de mare, societatea românească eşuează în efortul deliberat de a transmite informaţii şi atitudini despre regimul totalitar comunist, aşa cum a fost el. Societatea românească, cea mai tânără generaţie uită răul comunist, pentru a face loc amintirii unei utopii. Uitarea poate lăsa generaţia următoare pradă unui demagog abil ce poate specula această utopie.
La Târgu-Jiu, Casa Pionierilor a apărut în 1952. Printre specialiştii acestei instituţii numărându-se cadrele didactice Jana Şerbănescu, Ladislau Racoţzy, Ioana Mogoş, Petre Ivan şi Constantin Cheată ş.a.
Revenind la învăţământul gimnazial din perioada comunistă o să-i urmărim evoluţia la nivelul principalelor oraşe. Astfel, de la cele câteva şcoli de această categorie din perioada interbelică, perioada postbelică a adus o explozie fără precedent. La Târgu-Jiu înfiinţau în 1990 câteva zeci de unităţi şcolare de diverse niveluri.
În anul 2005, Primăria şi Consiliul Local Târgu-Jiu au editat o lucrare
monumentală, adevărat că slabă din punct de vedere istoriografic, intitulată « Şcoala târgujiană-biografie şi destin ». Publicul larg a putut însă să îşi facă o idee despre evoluţia învăţământului târgujian din perioada studiată.
Reţinem câteva cifre relevante pentru acest domeniu. Dacă în 1945 în Târgu-Jiu existau  patru şcoli elementare – Şcolile primare nr. 1 şi nr. 2 băieţi şi Şcolile primare nr. 1 şi nr 2 fete, în 1989 existau 14 asemenea şcoli.
În 1945 au apărut două şcoli la acest nivel, cunoscute drept Şcolile Generale Nr. 1 şi Nr. 6 Târgu-Jiu. Prima cuprindea elevii din sudul oraşului până la Româneşti, iar cealaltă partea de nord a oraşului lui Brâncuşi. Treptat a crescut numărul de gimnazii şi de licee, anul de graţie 1989 găsindu-ne cu 14 şcoli generale şi 12 licee.


Aveți încredere în noi și nu uitați: AVE începe schimbarea!